GALERIE FOTO | Dinamo – Pandurii 3-2. Din nou salvat de rezerve. Dinamo nu arată bine cu doar șase zile înainte de derby-ul cu Steaua

GALERIE FOTO | Dinamo - Pandurii 3-2. Din nou salvat de rezerve. Dinamo nu arată bine cu doar șase zile înainte de derby-ul cu Steaua
  • Publicat:
  • Actualizat:

Într-un meci din etapa a 12-a a Ligii 1, disputat duminică seara, Dinamo a învins Pandurii, cu 3-2, la capătul unui meci cu trei răsturnări de rezultat. Alexe a deschis scorul, Mihai Roman a punctat de două ori pentru oaspeți, iar Rotariu a egalat în minutul 61. În prelungiri, Bilinski a adus victoria.

Frigul i-a ținut acasă pe mulți fani ai lui Dinamo. Cei veniți, au făcut bulgări și l-au înjurat pe Stoican. Nu toți, ci unii de pe la tribuna a doua. E clar că între cele două părți nu există cale de împăcare, chiar dacă la sfârșitul săptămânii viitoare e meciul cu Steaua

Uitându-ne la joc putem spune că Dinamo nu arată bine. Jucătorii ofensivi reușesc să își creeze ocazii, dar le tremură genunchii când se gândesc că pe fund stau Durimel și Grecu. Degeaba a deschis Alexe scorul în minutul 5, dacă la următoarea ocazie jocul la ofsaid al „câinilor” și-a arătat limitele și nu mai puțin de patru jucători gorjeni au scăpat singuri cu Marc, care a fost driblat scurt de Mihai Roman, atacantul reușind să înscrie în poarta goală.

Restul primei reprize a fost încercare continuă a lui Dinamo să desfacă o apărare prin pase scurte și pe sus, exact cum nu trebuie. Au mai ieșit în evidență încercările lui Matei de a trimite o minge în careu, dar de fiecare dată balonul trimis de mijlocașul lui Dinamo a lovit primul adversar. Înjurăturile la adresa lui Stoican se întețeau și nici nu erau semne de mai bine. 

Rezervele l-au salvat pe Stoican

Repriza a doua a început dezastruos pentru Stoican și ai lui. Cordoș a luftat în postură de ultim apărător, iar Mihai Roman s-a văzut în fața celui de-al doilea gol. Nu a ratat, iar tremuratul antrenorului principal nu mai era cauzat de frigul de afară. „Iar ne dau cinci ăștia!”, striga o voce în tribună, semn că în mintea dinamoviștilor a apărut deja meciul cu Steaua. Fărâma de speranță a venit în minutul 61, când Rotariu, proaspăt intrat pe teren, a înscris în urma unei degringolade uriașe în apărarea gorjeană. Au urmat două ratări uriașe ale lui Matei, singur cu Gliwa, iar finalul meciului avea să se transforme într-un fotbal de curtea școlii, de la poartă la poartă. Nimeni nu mai spera la nimic, doar că un alt jucător intrat după pauză, Bilinski, a înscris din șase metri chiar la ultima fază a jocului. 

Pentru „câini” urmează meciul cu Mioveni, în Cupa României, dar tribunele deja au intrat în febra jocului cu marea rivală, Steaua. Dacă în compartimentul ofensiv Dinamo arată pe alocuri calitate, apărarea ne anunță că ne putem aștepta la multe goluri în derby-ul României. 

DINAMO – PANDURII 3-2 (1-1)

Au marcat: Alexe 5, Rotariu 61, Bilinski 90+3 / M. Roman 7, 50

Dinamo: Marc – Fai, Durimel (Bilinski 55), Cordoș, Grecu – Boubacar, Bărboianu – Matei, Filip (Rotariu 59), Lazăr (Gavrilă 77) – Alexe

Pandurii: Gliwa – Pleașcă, Erico, Elton, Momcilovic – Nistor, Anton – Iorga (Nicoară 78), Matulevicius (Predescu 36), Shalaj (Buleică 75) – M. Roman

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×